La numai 30 de kilometri de Cluj, în comuna Bonţida, facem cunoştinţă cu Versaillul Transilvaniei. Aşa i se spune impunătorului Castelul Banffy, care îşi păstrează, dincolo de timpuri, strălucirea. Este construit în stil baroc şi poartă între zidurile sale povestea celei mai importante familii de nobili din Ardeal. Familia Banffy.
Reşedinţa de la Bonţida îşi începe viaţa prin secolul al XIV-lea, când
este donată familiei Banffy de regele Sigismund de Luxemburg. Castelul
se construieşte ceva mai târziu, după ce baronul Banffy primeşte
permisiunea să-l ridice. Denes Banffy, inspirându-se din
arhitectura vieneză, îl reconstruieşte în stil baroc.
Pe la 1750 se construiesc şi grajdurile, manejul sau locuinţele
servitorilor. Descendentul lui Deneş, Jozsef, ridică
pe domeniul Banffy o moară de apă pentru săteni şi înfiinţează o şcoală
hipică.
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, soldaţii nazişti
pârjolesc castelul, distrug mobilierul, biblioteca şi galeria de
tablouri. Pe vremea comuniştilor, în clădirile castelului au
funcţionat, rând pe rând, o şcoală de şoferi, un spital pentru copii şi
chiar şi un C.A.P.
Se întâmplă uneori să vezi ecranizări ale unor poveşti celebre şi apoi
să îţi doreşti să calci aievea pe ţinutul cărora imaginaţia unor
regizori le-au dat aspectul realităţii. În anul 1963, regizorul Liviu
Ciulei a ales Castelul Banffy drept decor pentru celebra ecranizare "Pădurea spânzuraţilor". Cum era nevoie de o scenă în care o clădire să ardă, scenografii au
aprins una dintre ele. Distrugerile au fost însă peste aşteptări.
Aşa a ajuns castelul într-o stare de degradare avansată. În 1990, a
fost declarat monument istoric, iar în 1999 a început reabilitarea sa,
cu ajutorul a două organizaţii neguvernamentale din Anglia şi România.
Castelul Banffy este cel mai mare castel din Transilvania, una dintre
atracţiile baroce majore ale Transilvaniei şi României. La nivel
internaţional s-a dezvoltat ca centru cultural, un loc unde oamenii pot
veni nu doar să vadă castelul, ci să şi înveţe să restaureze clădirea.
Până acum a fost refăcut vechiul corp de clădire unde altădată se afla
bucătăria. Astăzi se află aici o cafenea, cel mai indicat loc de
relaxare după o plimbare şi o lecţie de istorie prin castel. Aici şi-a
băut cafeaua şi prinţul Charles, într-una din vizitele sale în România.