Tăriceanu: Băsescu vrea să diminueze rolul Parlamentului

Tăriceanu: Băsescu vrea să diminueze rolul Parlamentului
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că PNL aşteaptă negocierile pentru a vedea propunerile făcute de PD-L şi PSD. Liderul PNL a atras atenţia că referendumul pentru Parlament unicameral ar putea duce \"către mai puţină democraţie în care mai multe categorii nu vor mai fi reprezentate\".
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că rezultatul obţinut de PNL este unul \"foarte bun\" şi îl onorează pe Crin Antonescu. \"Rezultatul ne dă speranţe pentru viitor , pentru că nu face decât să confirme seria bună a rezultatelor obţinute de PNL în ultima vreme şi care clasează PNL printe cele trei partide importante din România\", a spus Tăriceanu care a subliniat că pe lângă satisfacţii există şi motive de îngrijorare.
\"Aceste motive sunt legate de viitorul democrat al României. Referndumul care a fost organizat în pripă, fără o dezbatere reală aş spune că deschide calea unor transformări care nu sunt democratice în România. Diminuarea rolului Parlamentului care este instituţia fundamentală de dezbatere politcă în România, este instituţia fundamentală de legiferare iar refendumul îi va crea o mare problemă, pentru că Parlamentul în loc să iasă întărit dintr-o viitoare reformă instituţională aşa cum este propusă de Traian Băsescu riscă să devină o instituţie cu rol decorativ şi acesta este un lucru foarte grav care aduce atingere profundă principiilor democratice ale statului de drept. Noi ave m nevoie de o instituţie a Parlamentului mai solidă, mai responsabilă, mai eficientă şi nu de o marionetă. Un Parlament unicameral cu 300 de persoane riscă să deschidă drumul către un regil autocratic şi chiar dictatorial în România. Şi acesta este principalul motiv de îngrijorare\", a afirmat Tăriceanu care a subliniat că riscăm să mergem către \"mai puţină democraţie în care largi categorii de opţiuni politice şi largi categorii sociale nu vor mai fi reprezentate în Parlament\".
Citește și:
- 07:54 - Accident grav pe DN1 în Bihor: o femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după ce un TIR a intrat pe contrasens
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























