Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

T. Băsescu: În România, băncile preferă contracte mai puţine, însă cu valori unitare mari

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi dimineaţă că în România, băncile preferă contracte mai puţine, dar cu valori mari, şi practică dobânzi exagerate, aceste aspecte traducându-se, pe termen mediu şi lung, într-un prejudiciu nu doar pentru economia românească, ci şi pentru bănci.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
"În România, băncile preferă contracte mai puţine, însă cu valori unitare mari. În acelaşi timp, practicarea unor dobânzi exagerate nu poate avea efecte benefice asupra economiei. Ea se poate traduce, pe termen mediu şi lung, într-un prejudiciu nu doar pentru economia românească ci, până la urmă, chiar pentru bănci", a spus şeful statului. În acest context, Băsescu a arătat că este "foate necesară", în acest moment, flexibilizarea condiţiilor de creditare de către bănci, dar şi o mai bună reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare.

O altă problemă cu care se confruntă cetăţenii români este, potrivit preşedintelui, birocraţia- "una dintre piedicile majore în calea dezvoltării afacerilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii". "România are încă un număr mare de taxe şi impozite, unele chiar fără o contribuţie semnificativă la bugetul de stat. Din această perspectivă, susţin în continuare necesitatea simplificării de urgenţă a sistemului de taxe şi impozite", a precizat Băsescu.

Pe de altă parte, a arătat şeful statului, România are nevoie de o creştere imediată şi substanţială a capacităţii sale de absorbţie a fondurilor europene. "Este vitală accelerarea acestui proces, în care administraţia românească nu a fost foarte eficientă în ultimii ani. Până în anul 2013, România are la dispoziţie(..) un total de 54 de miliarde de euro care trebuie cheltuiţi pe proiecte de infrastructură, pe proiecte de mediu, pe proiecte de educaţie, pe proiecte din mediul rural, pe proiecte de dezvoltare a capacităţilor noastre de epurare a apelor şi care vor aduce îmbunătăţiri semnificative atât în viaţa cetăţenilor, cât şi în activitatea firmelor din România", a spus Băsescu, precizând că, în plus, România are angajate de câţiva ani cu diverse instituţii financiare credite pe termen lung, în valoare de 3,55 miliarde euro, la care se plătesc comisioane de neutilizare.
Băsescu a susţinut că banii europeni pot fi folosiţi pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, punând accent pe importaţa dezvoltări trasportului pe Dunăre, cât şi a infrastructurii energetice.

Şeful statului a apreciat că tema conferinţei "Împotriva crizei, investiţi în viitor" a Comitetul Economic şi Social European la care a participat,  exprimă solidaritate şi responsabilitate din partea întreprinzătorilor europeni din Uniunea Europeană şi a amintit că marele avantaj al Uniunii Europene, "mai ales în condiţii de criză, îl reprezintă combinaţia dintre eficienţă, solidaritate şi acţiune comună". "Aceasta ne face să fim încrezători în capacitatea Uniunii Europene de a diminua efectele crizei şi de a găsi soluţii pentru combaterea efectelor acestora", a spus preşedintele.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro