Suporterii anunţă un nou protest faţă de finanţator: "Becali, pleacă! Steaua suntem noi!"
Războiul dintre fani şi conducerea Stelei s-a reluat după demiterea antrenorului Cristiano Bergodi. Suporterii au dat publicităţii un comunicat prin care au anunţat că, în timpul meciului Steaua - Pandurii, vor organiza o acţiune de protest în parcarea din faţa stadionului din Ghencea din cauza suspendării dictate de LPF.
"Deşi dreptul de a vedea echipa pe care o iubim din tribune ne-a fost luat prin decizia comisiilor LPF, libertăţile de a ne manifesta si de a ne exprima gândurile şi emoţiile nu ni le poate lua nimeni. Dorim să arătăm încă o dată că, în ciuda repetatelor încercări de a ne dezbina orchestrate de duşmanul clubului nostru, Gigi Becali, noi rămânem uniţi", se arată într-un comunicat al galeriei Stelei.
Grupurile organizate de suporteri i-au invitat pe fani duminică, la ora 16.00, în parcarea din faţa stadionului, pentru a demonstra împotriva conducerii din Ghencea după ce antrenorul italian Critiano Bergodi a fost demis. Participanţii au fost rugaţi să aibă o conduită decentă, în conformitate cu legile statului român.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

