"Extragerea variantei de subiect [.] va fi devansată cu o jumătate de
oră (9.30 în loc de 10.00), din raţiuni de optimizare a procedurilor
derulate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în
Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP). Devansarea nu va afecta ora de
începere a tezei care rămâne aceeaşi (12.00)", se arată în comunicatul
remis de minister.
Anul acesta
au avut loc trei incidente la teze, respectiv proba de limba română a
fost amânată, prin ordin de ministru, cu două zile, din cauza
ameninţărilor cu greva ale profesorilor, unul dintre subiecte la
acelaşi examen a fost greşit, iar la proba de istorie / geografie un
alt subiect a conţinut greşeli, aceasta neafectând însă examenul, ca în
primul caz.
În urma acestor evenimente directorul Centrului Naţional de Curriculum
şi Evaluare din Învăţământul Preuniversitar (CNCEIP), Cristian
Mirescu, şi-a prezentat demisia.Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a
care nu au promovat sau nu au susţinut tezele unice în prima sesiune de
examen susţin probele în perioada 26 mai - 6 iunie.
Proba de limba şi literatura română este programată pentru joi, pe 2
iunie va avea loc examenul la matematică, iar elevii claselor a clasele
a VIII-a vor avea de susţinut şi un examen la alegere, la istorie sau
geografie, pe 4 iunie.
Media obţinută la tezele cu subiect unic este importantă la admiterea
la liceu. Astfel, potrivit metodologiei aprobate de Ministerul
Educaţiei, elevii vor fi admişi la liceu fără examen, ţinându-se cont
de media generală a notelor obţinute la tezele cu subiect unic, care
are o pondere de 50 la sută din nota finală, şi de media generală de
absolvire a claselor V-VIII, care are tot o pondere de 50 la sută.
Subiectele la tezele unice din sesiunea specială vor fi extrase mai devreme cu o jumătate de oră
Ministrul Educaţiei a decis să extragă cu o jumătate oră mai devreme decât era programat varianta de subiect pentru teza unică la limba şi literatura română la sesiunea specială din acest semestru, după ce în prima sesiune subiectele la două dintre teze au fost greşite.
Citeşte totul despre:
devreme, extragere, Ministerul Educaţiei, sesiune specială, subiect, teza unică







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M