Marcat profund de cele întâmplate, tânărul de odinioară ajungea, la capătul unui demers jurnalistic de un sfert de veac în tranşeele războiului rece, nr. 2 al Diplomaţiei marii democraţii de peste Ocean. Calitate în care va juca un rol decisiv în lansarea şi materializarea conceptului de lărgire a alianţei atlantice spre Răsăritul Europei, pentru a face imposibilă repetarea unei asemenea agresiuni. Discreţia şi eficacitatea travaliului pe care îl va depune în acest sens, personal rămânând mereu, cu modestie, în plan secund, conferă un conţinut nou, pozitiv, noţiunii compromise de eminenţă cenuşie.
Strobe Talbott – aşa se numea gazetarul devenit ulterior diplomat – îşi decoperise de timpuriu interesul pentru frământările epocii; încă de pe băncile liceului, când urmărise cu sufletul la gură criza din 1962 a rachetelor din Cuba, care risca să arunce omenirea într-o catastrofă nucleară pustiitoare. Interes dublat de pasiunea pentru marea literatură rusă, insuflată tot pe atunci de către unul dintre profesori, de unde dorinţa de a citi în original pe Tolstoi, Puşkin şi Dostoievski. Si aşa se face că, înscriindu-se la universitatea de elită Yale, Talbott şi-a ales ca specialitate limba rusă, ca şi problemele curente ale spaţiului rusofon. Vocaţia pentru gazetărie şi-a găsit o primă manifestare când a ajuns şef de redacţie (managing editor) al cotidianului campusului universitar, „Yale Daily News”, poziţie pe care o deţinuseră în trecut studenţi care aveau să devină personalităţi de anvergură ale vieţii americane, cum a fost cazul lui Henry Luce, cofondator al marelui săptămânal „Time”, cea mai prestigioasă publicaţie de gen de peste Ocean.
În vârtejul Primăverii de la Praga
1968 avea să fie pentru Talbott un an de căpătâi. Intră ca stagiar la biroul de la Londra chiar al revistei „Time”, având şansa să fie trimis, în această calitate – şi nu în ultimul rând datorită cunoştinţelor sale de limbă rusă – la Praga, unde se instalase o „primăvară” politică, din păcate mult prea trecătoare, aşa cum avea să se dovedească în curând.
Aici va lua contact cu efervescenţa fără precedent generată de experimentul „socialismului cu faţă umană”. Experiment care atrăsese cu forţa unui magnet un puhoi de ziarişti, cartierul lor general fiind stabilit în holurile spaţioase ale clasicului hotel praghez Adlon, de pe vremea Austro-Ungariei, transformat într-o febrilă bursă de ştiri, unde domnea o forfotă permanentă. Printre cei prezenţi se remarca şi tânărul stagiar de la „Time” (abia împlinise 22 de ani), care impresiona însă prin bogăţia informaţiei şi siguranţa de sine. Aflat şi el la Praga, ca trimis al Agenţiei Române de Presă AGERPRES, alături de o echipă întreagă de ziarişti români, semnatarul rândurilor de faţă avea să constate, în schimburile de păreri obişnuite în asemenea ocazii, că, în ciuda tinereţii sale, confratele american era neaşteptat de familiarizat cu realităţile est-europene. Profund ataşat ideilor libertăţii, era sincer preocupat de soarta Cehoslovaciei, ţintă a criticilor şi iritării crescânde a Moscovei. Cunoştea reacţiile din celelalte capitale răsăritene faţă de cele ce se întâmplau la Praga şi nu era străin de poziţia singulară a Bucureştiului. Se vedea că e un profesionist care îşi face cu sârg meseria.
La Oxford, coleg de cameră cu Bill Clinton
Brutala intervenţie sovietică din noaptea de 20 spre 21 august, care va provoca revolta întregii lumi civilizate, îl va impresiona adânc, apreciind-o ca o dovadă nu de putere, ci de slăbiciune din partea Kremlinului. În toată cariera sa îl vor urmări imaginile şocante ale acestei intervenţii şi, fără îndoială, aici trebuie găsită cheia demersurilor sale ulterioare.
Demersuri subsumate ideilor de pace în numele cărora se explică, de altfel, prezenţa sa în Anglia, de unde, cum am văzut, va pleca la Praga, ca trimis al lui „Time”. Ca mulţi alţi tineri americani din acea vreme, Talbott era ostil războiului din Vietnam şi pentru a evita recrutarea părăsise ţara, reuşind să obţină o bursă în Europa, la Oxford.
Aici va fi coleg de cameră cu un alt contestatar al războiului din fosta Indochină franceză, viitorul preşedinte al Americii, Bill Clinton, de care îl va lega pînă astăzi o strânsă prietenie (la fel de bun prieten fiind şi cu soţia acestuia, Hillary). Nu avea de unde să ştie că acest incident biografic va influenţa hotărâtor cariera sa ulterioară.
La Oxford va audia, înaintea plecării la Praga, prelegerile unui mare sovietolog britanic, prof. Isaiah Berlin, care îi va deveni un adevărat mentor şi care, mai târziu, îi va spune că invazia Cehoslovaciei prevesteşte„decrepitudinea sistemului şi ideologiei sovietice”. Cuvintele i se vor întipări pentru totdeauna în memorie. Prin intermediul venerabilului cărturar, Talbott va cunoaşte pe surorile stabilite la Oxford ale lui Boris Pasternak, autorul acelui act de acuzare împotriva comunismului care este „Doctor Jivago”. Va fi primul său contact, chiar dacă în afara hotarelor URSS, cu disidenţii sovietici. Va urma traumatizanta experienţă pragheză, după care, în acelaşi an 1968, vizitează pentru prima oară Moscova.
Continuarea pe historia.ro.
