Cristian Tudor Popescu: Camarila lui Nichipercea

N-am scris nimic în legătură cu nepoata de-a cincea a d-lui Boc. Mi s-a părut inutil. Trăim într-o ţară în care morala e mai jos decât leul faţă de euro şi cade mereu. S-a tot zis că nepotismul este ceva obişnuit la politicieni. Adevărat, dar incomplet: nepotismul, năşia, cumnăţia, cuscria, într-un cuvânt neamuiala, sunt obiceiuri populare româneşti. Parcă-i aud pe cei care vor fi zis dând din membre: şi ce, domne, după ce Năstase a furat cu amândouă mâinile, după ce Tăriceanu a dat la străini petrolul din Marea Neagră, şi-a pus-o şi Boc ceva pe la cancelarie pe fetiţa aia deşteaptă, că are două facultăţi, şi ziariştii îi sar în cap.

Oricum, e o justificare mai bună decât „colaterala“ invocată de Boc, care spune că n-are „niciun amestec“, fără să priceapă că astfel nu se scuză, se autoacuză. Căci premierul trebuia „să se amestece“, adică să interzică pre­zenţa oricărei cimotii de-a d-sale în aparatul guvernamental, indiferent de gradul de rudenie şi de competenţa pe post, de pe această poziţie putând ţine uşa închisă în faţa năvalei rubedeniilor întregii coaliţii la putere. Dar fiindcă ştie că n-o să se răscoale ţara de indignare pentru mica lui potlogărie, îi e de-ajuns ca să râdă în nas presei şi să-i dea înainte cu tupeu. Când neamuiala se va multiplica în avalanşă, d-sa va continua să declare senin „n-am niciun amestec“.

Citeşte mai mult în Gândul