Asociaţia 21 Decembrie şi grupul de acţiune Noii Golani au organizat marşul cu tema \"1989-2009. Eroii nu mor niciodată\", pe traseul Piaţa Universităţii- Sala Dalles - Piaţa Romană - Piaţa Revoluţiei.
La întoarcere, de pe strada Câmpineanu către Batiştei, revoluţionarii s-au oprit pe Bulevardul Magheru, unul dintre principalele bulevarde ale Capitalei, unde au rămas pentru aproximativ zece minute. Jandarmii au intervenit şi i-au dirijat către strada Batiştei, unde au început să-i legitimeze.