Panică pentru localnicii din Băleni după ce o conductă de gazolină s-a fisurat. Speriaţi de o posibilă explozie devastatoare localnicii au chemat pompierii.
"Există pericolul incendierii dacă ne apropiem de zona infestată", a declarat Mihăescu Gheorghe, ISU Dâmboviţa.
După eforturi considerabile, echipele de intervenţie au reuşit să înlăture pericolul. Localnicii spun că hoţii de combustibil sunt vinovaţi pentru spargerea conductei.
Echipaje de jandarmi şi de pompieri au rămas peste noapte în locul unde s-a fisurat conducta.