"Pentru început, trebuie să analizăm atent situaţia şi să reducem din efectivul echipei. Apoi, cred că avem un lot destul de competitiv, nu? Atât Deco, cât şi Carvalho sunt fotbalişti de certă valoare, dar, în acest moment, avem jucători foarte buni pe posturile lor şi nu cred că avem nevoie de cei doi", a spus preşedintele campioanei Italiei.
Moratti a mai spus că obiectivul principal pentru sezonul viitor este câştigarea Ligii Campionilor şi consideră că principala contracandidată a lui Inter în lupta pentru titlul de campioană a Italiei este Juventus: "Trofeul Ligii Campionilor rămâne un vis, dar pentru a-l adjudeca ai nevoie şi de mult noroc. Este un obiectiv imens şi ne dorim foarte mult să-l realizăm la anul. Juventus? Odată cu venirea lui Diego, cred echipa lor este şi mai bună şi, cu siguranţă, vor lupta pentru titlu până la finalul stagiunii".
În urmă cu o lună, Massimo Moratti anunţa că tehnicianul portughez Jose Mourinho i-a transmis că are nevoie de conaţionalii săi de la Chelsea, Deco şi Ricardo Carvalho, alături de care a lucrat şi la FC Porto.
Internazionale Milano, formaţie unde activează şi căpitanul României, Cristian Chivu, a câştigat anul acesta campionatul Italiei pentru a patra oară consecutiv, dar nu s-a mai impus în Liga Campionilor din 1965.