Geoană a afirmat că "mesajul anti-Băsescu" nu trebuie să fie principalul element de campanie al social-democraţilor. "S-a discreditat singur şi lumea nu-l mai doreşte şi obligaţia nostră este să dăm un mesaj pozitiv, un mesaj de construcţie", a spus liderul PSD.
"Multă lume şi presa se aşteaptă să răspundem cu aceeaşi virulenţă la
atacurile care s-au dezlănţuit împotriva noastră şi vreau să-i
dezamăgesc pe cei care cred că vom intra într-un astfel de scandal
gratuit. Nu avem voie să ne lăsăm târâţi în acest şuvoi de mizerie
pe care-l pregătesc cei care sunt azi la putere în lupta politică
împotriva noastră, trebuie să ne ridicăm deasupra acestei tentaţii. Nu
le răspundeţi pentru că nu merită", i-a mai îndemnat Geoană pe tineri.
În discursul susţinut în faţa tinerilor, Geoană s-a arătat convins că anul viitor va fi invitat la şcoala de vară în calitate de preşedinte al României, iar Traian Băsescu în calitate de fost şef al statului.
"La şcoala de vară a noastră, acum doi ani de zile, actualul şef al
statului a fost invitat şi l-aţi primit politicos şi cu interes, pentru
că până la urmă indiferent de clivajul politic este interesant să
asculţi pe cineva care este în acel moment şef al statului. Vestea bună
este că mai sunt decât două luni şi treaba asta se istoveşte şi puteţi
să-l invitaţi la anul să vă spună cum a fost să fii preşedinte. Traian
Băsescu este un om simpatic în particular, poţi să bei un whisky sau o
bere cu mare plăcere cu el, dar este clar că mai mult decât asta şi-a
demonstrat limita proiectului său politic. Şi ca să nu ne mai
înregistreze la întrunirile de partid cum a fost cea de la Baia Mare,
pot să vă spun şi acum la Tineret: Da, asistăm la cea mai dramatică
prăbuşire în preferinţele opiniei publice a unui lider politic în
ultimii 20 de ani, cea a actualului preşedinte al României", a mai
susţinut Geoană.
Liderul social-democrat a comentat şi noile anunţuri de candidatură
pentru alegerile prezidenţiale. "Oricine intră în competiţie este
pentru noi un avantaj şi nu un dezavantaj. În toate sondajele publicul
care ar vota cu eventuali noi candidaţi în proporţia cea mai mare
votează cu Geoană în turul doi, deci din partea noastră cu atât mai
mult cu atât mai vesel", a explicat Geoană.