A doua favorită la câştigarea titlului mondial înainte de startul competiţiei, naţionala feminină de handbal a României pleacă de pe locul patru în faza a doua a turneului, iar pentru a prinde una dintre semifinale este obligată să câştige toate cele trei partide pe care le mai are de disputat în Grupa Principală.
Cu două puncte şi golaveraj +5, fetele noastre sunt întrecute de Coreea de Sud (două puncte, golaveraj +7), Spania şi Norvegia (ambele câte patru puncte). Primul meci al reprezentativei noastre este programat sâmbătă (ora 11.15), contra reprezentativei ţării gazdă, China, o formaţie fără experienţă, de care se poate trece fără dificultate. Greul începe duminică (ora 11.15), când trupa antrenată de Radu Voina va întâlni Spania, marea surpriză a Europenelor de anul trecut. Atunci, ibericele au învins România şi nu au fost învinse decât în finală, de Norvegia.
După jocul cu vicecampioanele continentale, româncele vor întâlni o altă naţională puternică, a Coreei de Sud, a cărei recentă performanţă este bronzul olimpic, la Beijing 2008. Chiar şi un rezultat de egalitate într-una din aceste partide ne aruncă practic din zona semifinalelor în cea a luptei pentru locurile 5-12. Calificarea în careul de aşi ne-ar aduce teoretic adversare reprezentativele Rusiei (campioană mondială, vicecampioană olimpică şi bronz european) sau Danemarcei, echipă care nu s-a calificat la ultimele Jocuri Olimpice şi Campionate Mondiale şi s-a clasat pe locul 11 anul trecut, la CE.
În ceea ce priveşte naţionala României, aceasta s-a clasat pe locul 4 la CM 2007, pe 5 la Euro 2008 şi pe poziţia a 7-a la Olimpiadă.