Mit sau realitate? Ar fi putut Arca lui Noe să plutească?

Conform Vechiului Testament, în anul şase sute al vieţii lui Noe, al zecelea patriarh biblic după Adam, Dumnezeu a hotărât să distrugă lumea pe care o crease, din cauza răutăţii oamenilor. El a hotărât că toate creaturile trebuie să dispară, "de la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, căci îmi pare rău că le-am făcut".

Totuşi, Noe şi soţia lui, fiii lor şi soţiile acestora au fost iertaţi, datorită credinţei patriarhului şi au fost avertizaţi să construiască o corabie pe care să ia câte două exemplare din fiecare specie de animale, care vor supravieţui potopului şi, alături de ei, vor repopula lumea. Dumnezeu le-a poruncit să folosească lemn de gofer (n.r. material necunoscut în prezent, tradus de cele mai multe ori ca salcâm sau chiparos), pe care să îl smolească pe ambele feţe.

Arca trebuia să măsoare trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi lăţime şi treizeci de coţi înălţime, adică 158.7m X 26.45 m X 15.87 m, dacă ne bazăm pe cotul regal egiptean, care măsura 52.9 centrimetri, sau 137.16 m X 22.86 m X 13.71 m, în cazul în care luăm în considerare cotul obişnuit, de 45.7 centimetri. În ambele situaţii, corabia lui Noe ar fi fost cea mai lungă navă construită vreodată.

Presupusele dimensiuni ale corabiei, care sunt specificate exact în Biblie, şi numărul uriaş de specii de animale au dat naştere la numeroase contoverse de-a lungul timpului, scepticii întrebându-se dacă nava ar fi putut să găzduiască atât de multe vietăţi şi dacă ar fi putut să plutească.

Un grup de studenţi de Universitatea din Leicester a decis să soluţioneze această dispută, o dată pentru totdeauna, relatează Daily Mail. Studenţii şi-au bazat calculele pe o carte scrisă de apologeţii creştini John C. Whitcomb şi Henry M. Morris, The Genesis Flood: The Biblical Record and Its Scientific Implications, tradusă Potopul din Geneza, în care cei doi autori susţineau că Noe ar fi trebuit să salveze doar aproximativ 35.000 de exemplare de vertebrate pentru a repopula planeta. Whitcomb şi Morris se bazau pe o analiză a biologului Ernst Mayr, care estima că numărul speciilor de vertebrate ar ajunge la 17.600, deşi, în prezent cunoaştem peste 50.000 - după unele surse, mai mult de 60.000 - de specii. "Nu am încercat să dovedim că versiunea din Biblie ar fi adevărată, ci că, teoretic, conceptul ar fi putut să funcţioneze", spune Thomas Morris, unul dintre studenţii implicaţi.

Pentru a calcula flotabilitatea arcei, studenţii au fost nevoiţi să determine masa şi volumul navei biblice. Pentru că este o unitate de măsură ieşită din uz, care nu a fost standardizată, cotul - egal cu distanţa dintre cot şi încheietura palmei, sau vârful degetului mijlociu, după unele surse - nu are o valoare unanim acceptată. Studenţiii şi-au bazat calculele pe dimensiunile propuse de Whitcomb şi Morris, care au propus cea mai mică valoare a cotului, 44.5 centimetri, pentru a demonstra că, şi în această situaţie, arca ar fi fost suficient de spaţioasă. Din cauza faptului că lemnul de gofer este un material de construcţie necunoscut în prezent, iar densitatea acestuia este importantă pentru determinarea masei corabiei fără încărcătură, studenţii au decis să utilizeze chiparosul ca substitut, aceasta fiind varianta preferată de cele mai multe traduceri. Masa totală a animalelor a fost calculată folosind tot o estimare a lui Whitcomb şi Morris, care susţineau că dimensiunea medie a vieţuitoarelor de pe arcă ar fi egală cu cea a unei oi, aşa că ecuaţia s-a bazat pe masa medie a exemplarelor din rândul ovinelor, 23.4 kilograme.

"Concluzia noastră este că nava ar fi putut să susţină 2,15 milioane de oi fără să se scufunde, deci, cel mai probabil, ar fi putut să găzduiască toate speciile de animale", spune Thomas Morris. El recunoaşte însă că ecuaţia a demonstrat doar că o corabie de asemenea dimensiuni, care ar transporta o astfel de încărcătură, nu s-ar scufunda. Dacă cele 35.000 de exemplare de vertebrate, plus echipajul ar încăpea într-o arcă de 133 de metri lungime "e o problemă separată", spune el.

Controverse

Demonstraţia studenţilor de la Universitatea din Leicester nu rezolvă, însă, controversa care datează de secole, privind veridicitatea întâmplărilor relatate în Geneza şi a acţiunilor întreprinse de Noe

Scepticii neagă însăşi posibilitatea existenţei unui potop de asemenea proporţii.

Chiar dacă mituri ale unor inundaţii catastrofale se regăsesc în numeroase culturi, oamenii de ştiinţă cred că acestea se referă, mai degrabă, la evenimente izolate, care ar fi afectat doar regiunile în cauză şi nu la un cataclism global. Conform Vechiului Testament, "s-au desfăcut toate izvoarele adâncului cel mare" şi a plouat timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Nivelul apei a crescut timp de 150 de zile, până a depăşit "toţi munţii cei înalţi" cu cincisprezece coţi (n.r. aproximativ 6,8 metri). La sfârşitul potopului, Arca s-ar fi oprit pe muntele Ararat, care are o înălţime de 5.137 de metri ceea ce presupune o cantitate uriaşă de apă. Scepticii spun că un strat de nori care ar fi putut susţine un asemenea volum de apă ar fi crescut presiunea atmosferică la un nivel care ar fi ucis, probabil, toate vieţuitoarele, chiar înainte să cadă prima picătură de ploaie. Cei care nu cred în mitul potopului atrag atenţia asupra lipsei oricărei urme a unui eveniment catastrofic, atât pe fundul oceanolor, cât şi în mostrele de gheaţă din Groenlanda, sau în inelele de creştere ale copacilor. Existenţa calotei glaciare polare este încă o dovadă care neagă existenţa unui potop general.

Lemnul nu este cel mai bun material pentru construcţia navelor, mai ales când vine vorba de vase de dimensiuni mari, pentru că nu este suficient de rezistent, lasă spaţii la încheieturi şi permite apei să se infiltreze. Nici în prezent, vasele moderne din lemn nu depăşesc o sută de metri lungime şi chiar şi aşa, sunt ranforsate cu bare din metal, iar pompele lucrează fără oprire pentru a face faţă. Conform Vechiului Testament, Arca lui Noe ar fi avut între 130 şi 150 de metri lungime şi ar fi fost construită din lemn de chiparos. Scepticii se mai întreabă dacă Noe şi cei trei copii ai săi, Sem, Ham şi Iafet, ar fi putut să strângă materialele necesare pentru realizarea vasului înainte de potop şi să contruiască o asemenea arcă fără ajutor.

Obiecţia principală a scepticilor este legată de numărul uriaş de specii cunoscute în prezent, care nu ar fi încăput într-o corabie, fie ea şi de dimensiunile Arcei. Totalul de 35.000 de exemplare, propus de Whitcomb şi Morris, prea mic, oricum, cuprinde doar speciile de vertebrate de pe Pământ, numărul total al speciilor de vieţuitoare fiind de ordinul milioanelor. O altă observaţie frecventă se referă la dificultatea aducerii tuturor exemplarelor în apropierea Arcei. Unele animale, cum sunt leneşii, nu sunt adaptate călătoriilor lungi, în timp ce alte animale terestre, ca păsărea dodo, spre exemplu, trăiau doar pe anumite insule. Pinguinii, urşii polari, artopodele care trăiesc în peşteri şi multe alte vieţuitoare au nevoie de anumite condiţii climaterice pentru a supravieţui.

Chiar dacă toate speciile ar fi ajuns cumva apoape de Noe şi ar fi încăput pe corabia lui, scepticii susţin că echipajul de opt persoane al Arcei nu ar fi putut avea grijă de zecile de mii de animale. Chiar dacă acestea nu s-ar fi mâncat între ele şi ar fi fost extrem de docile, scepticii atrag atenţia asupra faptului că multe dintre vieţuitoare necesită diete speciale. Viermii de mătase, spre exemplu, mânăncă doar frunze de dud, în timp ce alte specii au nevoie de hrană care se găseşte doar în anumite zone ale globului, exotice pentru Noe. Urşii koala, spre exemplu, au o dietă bazată pe frunze de ecualipt, plantă originară din Australia. Chiar dacă Noe şi rudele sale ar fi reuşit cumva să strângă suficiente provizii pentru întreaga călătorie şi să le păstreze proaspete pentru mai mult de un an, e foarte puţin probabil ca cei opt să fi reuşit să hrănească toate vieţuitoarele, să aibă grijă de cele bolnave, să înlăture tonele de bălegar care s-ar strânge zilnic şi să asigure o ventilaţie corespunzătoare, care să elimine umezeala, metanul, amoniacul, dioxidul de carbon şi celelalte gaze dăunătoare.