Cea mai mică dintre surorile Williams (38 ani) a început un stagiu pe 10 decembrie, după un sezon în care nu a reuşit să cucerească niciun titlu în circuitul profesionist.
Serena Williams, care are în palmares 23 de trofee de Mare Şlem, a primit indicaţii de la "Iron Mike" în cadrul unui antrenament intensiv, cei doi putând fi urmăriţi la lucru într-un filmuleţ postat de fostul lider al clasamentului WTA pe contul său oficial de Instagram.
Campioana americană se află la Boca Raton (Florida) alături de marea speranţă a tenisului din Statele Unite, Coco Gauff, pentru a participa la stagiul anual de pregătire organizat de Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams şi mentorul tinerei Gauff.
Potrivit CNN, la stagiul din Florida, care se va încheia pe 20 decembrie, au mai luat parte jucătorii de tenis Chris Eubanks (SUA), Nicholas David Ionel (România) şi Holger Rune (Danemarca).