"Primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate după caz, în anexele nr.5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale, au dreptul la indemnizaţie pentru limită de vârstă", arată proiectul de lege aprobat de senatorii din Comisia Juridică şi Comisia de Administraţie, din Senat.
Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.