Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, într-un interviu la Adevărul Live, că, dacă ar ajunge președintele României nici nu s-ar pune problema să îl grațieze pe fostul lider social-democrat Liviu Dragnea.
”Dacă veți ajunge președintele României, îl veți grația pe Liviu Dragnea?”, a întrebat-o jurnalistul Sebastian Zachman pe Viorica Dăncilă.
”Doamne ferește, nici nu se pune problema!”, a venit răspunsul prompt al șefei PSD.
Totodată, Dăncilă a declarat că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea de când acesta a fost condamnat defnitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în disarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman. Ea a respins că ar primi indicații de la fostul lider PSD aflat în spatele gratiilor din data de 27 mai 2019.
Dăncilă a declarat că nu crede că vor avea loc alegeri anticipate și nici că România va fi condusă de un guvern al PNL, cu Ludovic Orban la cârmă.
"Nu prea cred. Oricum, PSD nu se teme. NU sunt dispuşi nici parlamentarii PNL, nici alţi parlamentari, să-şi întrerupă mandatul. Nu vor fi alegeri anticipate. Atunci vom avea un Guvern Orban? Nu, vom avea un Guvern Dăncilă. Eu am venit cu un pact pentru bunăstarea românilor, să nu se taie salarii, să nu se taie pensii etc. Nu au semnat decât cei de la minorităţi. Partidele de dreapta vor austeritate. Nu am văzut nicio direcţie faţă de cum vrei să conduci ţara", a răspuns Dăncilă.