Participanții au aprins lumânări și au purtat afișe cu inscripțiile 'Je suis Kenya', 'Nous sommes Kenya', 'Aprinde o lumânare pentru cei 148 de studenți uciși în Kenya'.
''Am decis să organizăm acest moment comemorativ pentru victimele atentatului terorist dintr-o universitate din Kenya, când teroriștii au separat studenții musulmani de cei creștini, iar pe creștini i-au împușcat în cap. Reacțiile internaționale au fost slabe, în contrast cu cele care au urmat după uciderea jurnaliștilor de la Charlie Hebdo. Nu cred că dacă sunt din Kenya, dacă sunt mai săraci și mai departe de Europa trebuie dați la o parte și uitați", a spus organizatorul acțiunii, Andrei Boilă.