O ştiu pe pielea lor semifinaliştii „România Dansează”, care de când au aflat că au trecut mai departe în show şi-au dedicat tot timpul antrenamentelor. În această seară, de la 20:30, competiţia trece la nivelul următor, iar cum regulile s-au schimbat, primii 12 semifinalişti întră în duelul vieţii lor, concurând alături de unii dintre cei mai buni dansatori, grupaţi în funcţie de stilul de dans.
Convinşi că juraţii vânează de acum orice ezitare, toţi vor să aducă în faţa lor coregrafii complexe, executate excepţional, aşa că nu se dau în lături de la nimic. Asta şi-au propus şi cele două trupe de majorete din competiţie, Cheers şi Cheerleaders, care au ales pentru duel scheme dificile, prize înalte şi salturi ameţitoare, cu care să îi dea gata pe juraţi. Din păcate pentru una dintre concurentele trupei Cheers, dansul din timpul semifinalei s-a sfârşit cu o accidentare.
Cu toate că atât ea, cât şi ceilalţi membri ai trupei au încercat să mascheze momentul, Connect-R a insistat ca fata să fie consultată de către medic, aşa că ambulanţa a sosit imediat. Acesta nu a fost singurul moment tensionat, la antrenamente accidentându-se şi una dintre majoretele trupei Cheerleaders. Duelul dintre cele două trupe de majorete va putea fi urmărit în această seară, de la 20:30, la Antena 1, în cadrul primei semifinale „România Dansează”.