Deși pare greu de crezut, un strop de vin roșu poate adăuga o complexitate subtilă de savoare bulionului tău. Mai jos găsești și rețeta care te va ajuta să îl prepari rapid, scrie Click.
Bulion de casă. Rețeta pe care trebuie să o încerci în această toamnă
Mulți dintre noi evităm să cumpărăm din comerț suc de roșii, majoritatea fiind plin de E-uri care ne amenință sănătatea. Cele mai bune preparate știm deja că sunt cele făcute în casă, cu ingrediente cât mai sănătoase.
Așadar, pentru a face un bulion de roși cât mai gustos, ai nevoie de:
- zece kilograme de roșii proaspete;
- trei linguri de sare grunjoasă;
- trei linguri de zahăr alb;
- ulei de floarea-soarelui și, nu în ultimul rând, o ceașcă mică de vin roșu.
Asigură-te că roșiile pe care le folosești sunt cât mai proaspete. Spală-le bine cu apă rece, apoi taie-le în bucăți mari și scoate-le cotorul. Ai nevoie de o mașină de pasat, pentru a separa cojile și semințele de pulpă și suc.
Dacă nu ai la îndemână această mașină, le poți da prin sită. După ce cantitatea de roșii a fost pregătită, pune sucul obținut la fiert, pe foc mic, după ce ai adăugat sarea și zahărul. Mestecă des cu o lingură de lemn pentru a nu se lipi de fundul oalei.
Când compoziția începe să dea în clocot de câteva ori, pune vinul și oprește ochiul aragazului și lasă oala pe foc. Culoarea bulionului trebuie să capete o nunață de roșu închis, astfel că atunci te asiguri că este fiert suficient.
După ce s-a răcit puțin, adaugă compoziția de sos de roșii în borcane și pune un strop de ulei peste ea, înainte de a pune capacul. În acest fel te asiguri că nu sosul de roșii nu va fermenta peste iarnă.