Ca pedeapsă complementară, acesta nu mai are dreptul, pe o durată de doi ani, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ceea ce înseamnă că îşi pierde calitatea de ales local.
Laurenţiu Alin Diaconescu a fost trimis în judecată în 2018, fiind acuzat că, în calitate de responsabil cu achiziţiile în cadrul unei farmacii administrate de soţia sa, a vândut fără a avea dreptul produse din gama opioidelor, care intră în categoria stupefiantelor.
Procurorii au arătat că acesta s-a implicat în obţinerea unor medicamente care conţineau substanţe stupefiante sau psihotrope pentru a le vinde unui bărbat care locuia în Suedia, care pretindea că îi sunt necesare mamei sale, suferindă de cancer. Diaconescu a auzit discuţia dintre bărbat şi soţia sa, administrator de farmacie, care comandase 5 cutii a câte 60 de comprimate oxidolor cu concentraţia de 80 mg, şi a intervenit.
"Inculpatul, care avea calitatea de funcţionar însărcinat cu achiziţiile în cadrul farmaciei, a luat apoi hotărârea de a cumpăra medicamentele comandate, care au fost preluate de la distribuitor şi puse într-un dulap special prevăzut cu încuietoare anume destinat medicamentelor care conţineau substanţe stupefiante sau psihotrope. Ulterior, inculpatul a vândut, fără drept, cele 5 (cinci) cutii cu comprimate oxidolor inculpatului, fără a-i cunoaşte identitatea, fără a-i solicita acestuia vreun act care serveşte la identificare sau legitimare şi fără a-i solicita vreo prescripţie medicală specială sau chiar fără regim special (...). Încurajat de faptul că identitatea nu-i fusese dezvăluită şi de modul în care inculpatul cumpăra şi vindea droguri de risc, inculpatul (n.red.: cumpărătorul) a sunat în alte trei rânduri pe telefonul fix al farmaciei, punct de lucru Băileşti, recomandându-se 'băiatul cu Oxidolor-ul' şi a comandat diferite cantităţi de medicamente care conţineau substanţe opioide, apelurile iniţiindu-le din Suedia, unde locuia şi unde trebuiau să ajungă drogurile. De fiecare dată, hotărârea de a cumpăra, fără drept, de la furnizorii autorizaţi medicamentul oxidolor a luat-o inculpatul Diaconescu Laurenţiu Alin, care apoi a procedat la vânzarea medicamentelor inculpatului PCM, în modalitatea expusă mai sus", au arătat procurorii.
Potrivit sursei citate, inculpatul a comandat şi achiziţionat fără drept, în baza a nouă facturi separate, un număr total de alte 100 cutii conţinând 60 comprimate Oxidolor concentraţia 80 mg, folosind doi furnizori în acelaşi timp pentru a nu depăşi cantităţile lunare pe care le putea achiziţiona pe credit şi a nu figura cu cantităţi mari în aceeaşi lună.
"Pentru a da o aparenţă de legalitate a vânzărilor fără drept de substanţe stupefiante, inculpatul a emis la data de 06.05.2017 un bon fiscal, iar la data de 11.10.2017 un număr de 7 bonuri fiscale cu ajutorul cărora a făcut descărcarea de gestiune şi a creat aparenţa existenţei mai multor cumpărători. Ulterior, pentru medicamentele achiziţionate, inculpatul a descărcat gestiunea electronică aferentă prin operarea fictivă a unui proces verbal de distrugere, inclusiv pentru medicamentele vândute în mod cert către persoana trimisă de către inculpatul PCM, fără a fi însă constituită o comisie conform prevederilor Lg. 339/2005", au mai arătat procurorii.