"Oraşul e plin de maşini, de fum, de zgomot... Nu e aer de respirat", spune bătrâna, pe numele său Agafia Lykova.
Părinţii ei au decis să părăsească lumea civilizată în 1936. S-au hotărât să fugă din cauza persecuţiei religioase sovietice.
"Am fost 4 copii la părinţi. Locuiam cu toţii în aceeaşi casă, dar numai eu mai trăiesc. Şi sunt singură aici de 27 de ani", spune aceasta.
Agafia îşi duce zilele izolată într-o cocioabă din lemn, fără curent electric. Zi de zi, bătrâna merge la pescuit. Undeva în spatele casei, cultivă legume.
"Cam la tote mesele mâncam cartofi. Ne făceam o rezervă de câte 150 de găleţi. Culegeam rădăcini şi tulpini de orz, le frecam şi făceam o făină cu care făceam de-ale gurii. De cele mai multe ori, le puneam peste făină, ca s-o înmulţim, şi făceam pâine", mai povestește Agafia Lykova.
În 1978, familia sa a fost descoperită întâmplător de membrii unei expediţii geologice.
"La un moment dat am văzut ceva ce nu mai văzusem niciodată pe deasupra mea. Nici câini nu mai văzuem până în ziua aceea. Ţin minte de parcă ar fi fost ieri. Când au pus piciorul aici, au dat drumul la trei câini. Apoi au apărut şi ei. La început, am auzit vocile şi ne-am speriat teribil. Tata ne-a spus să facem linişte, să ne ascundem. Apoi a ieşit. A fost singurul care i-a văzut", își amintește bătrâna.
Din acel moment, vestea s-a dus şi oamenii au început să vină la ei. Majoritatea erau exploratori care treceau prin zonă. De fiecare dată când se aflau prin împrejurimi, mergeau s-o viziteze. Iar Agafia le punea sărăcia la dispoziţie: casa, masa, grădina. Îi găzduia ca şi cum ar fi fost aceeaşi familie. Deşi au fost mulţi care s-au oferit s-o ajute să se mute la oraş, femeia a refuzat să părăsească pădurea.
"Viaţa de afară este înspăimântătoare", spunea aceasta.
