Transporturile rămân perturbate și în acest weekend, însă mai puțin decât în zilele trecute, potrivit unei corespondențe Radio România Actualități în Franța.
Pe măsură ce numărul greviștilor a început să scadă, este prevăzută o ameliorare a circulației trenurilor la nivel național.
Cei care vor ateriza sâmbătă și duminică la aeroportul Roissy-Charles de Gaulle din nordul Parisului vor întâmpina dificultăți să ajungă în oraș cu trenul expres RER B, al cărui trafic rămâne foarte perturbat și imprevizibil.
Greva din sectorul aviației civile va ține la sol între 20% și 30% dintre avioane, fiind afectate inclusiv zborurile de pe aeroporturile Roissy-Charles de Gaulle și Beauvais, operate și de curse din și spre România, dar și de pe alte aeroportul franceze.
Toate prostele sunt legate de reforma pensiilor, noua lege aflându-se în dezbaterea Senatului. Demersul este extrem de impopular, în special din cauza propunerii de creștere cu doi ani a vârstei de pensionare.
Franța are, însă printre cele mai scurte perioade de cotizare din Europa, iar autoritățile afirmă că îmbătrânirea populației pune în pericol fondul de pensii.
Guvernul este hotărât să adopte legea chiar prin asumarea răspunderii dacă va fi nevoie, dar sindicatele se declară la fel de determinate să o conteste.