"A vorbit nu doar împotriva antisemitismului, ci împotriva urii, bigotismului și intoleranței în toate formele lor", a spus Obama.
"Ne-a implorat pe fiecare dintre noi, ca națiuni și ființe umane, să facem același lucru, să ne vedem pe noi înșine în celălalt și să facem reală promisiunea 'de a nu se mai întâmpla niciodată'", a declarat liderul de la Casa Albă.
Obama a amintit de vizita sa din 2009 la fostul lagăr de concentrare Buchenwald împreună cu Wiesel și a spus că a fost onorat că acesta l-a numit prieten.
Președintele american l-a mai elogiat pe Wiesel pentru că a acționat pentru a sta mărturie într-un mod care a schimbat lumea.
"Să ne imaginăm pacea și justiția care ar fi posibile în lumea noastră dacă am trăi cu toții ca Elie Wiesel", a mai spus Obama.
Scriitorul și filosoful american de origine română Elie Wiesel, supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1986, a încetat sâmbătă din viață, la vârsta de 87 de ani.