Astfel, potrivit Codul fiscal, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, potrivit legii. Opțiunea se exercită până la data de 15 martie inclusiv a anului următor celui de realizare a veniturilor, sub sancţiunea decăderii.
Noul formular “Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2019, precum şi pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020.
La elaborarea formularului au fost avute în vedere și o serie de propuneri de raționalizare a declarației unice, formulate de organele fiscale.
Astfel, modificările față de actualul formular sunt, în principal, următoarele: - eliminarea secțiunii privind impozitul pe veniturile din jocuri de noroc ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanță și festivaluri de poker, realizate în perioada 1 ianuarie – 22 martie 2018, inclusiv, întrucât începând cu data de 23 martie 2018 veniturile din jocuri de noroc se impun numai prin reținere la sursă, fiind eliminată obligația declarării acestora în declarația unică; actualizarea secțiunii privind destinația unei sume din impozitul datorat pe venitul net/câștigul net anual impozabil, pentru susținerea entităților nonprofit/unităților de cult sau pentru acordarea de burse private; introducerea la subsecțiunea 1, secțiunea 1, Capitolul I a indicatorilor „Câștig” și „Venit impozabil” pentru a veni în sprijinul contribuabililor care au realizat câștiguri din transferul de monedă virtuală sau venituri impozabile ca urmare a cesiunii de creanţă; comasarea rd.3 „Venit net anual” și rd.4 „Câștig net anual” de la subsecțiunea 1, secțiunea 1, Capitolul I, având ca efect eliminarea unor eventuale confuzii apărute în procesul de completare a declarației; introducerea unei rubrici la secțiunea 2 de la Capitolul I referitoare la veniturile realizate din străinătate și care sunt scutite de impozit în România în baza unui acord internațional la care România este parte; introducerea unei căsuțe distincte la subsecțiunea 2, secțiunea 2, Capitolul II, astfel încât persoanele care realizează venituri de natura celor prevăzute la art.155 din Codul fiscal, pentru care nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate și care optează pentru plata acestei contribuții, să fie evidențiate distinct în formular; eliminarea Secțiunii „Date informative privind efectuarea plăților” întrucât contribuabilii întâmpinau dificultăți la identificarea plăților efectuate și la completarea rândurilor corespunzătoare din secțiune. Totodată, au fost actualizate în mod corespunzător și instrucțiunile de completare a declarației unice.