Vlad Voiculescu este urmărit penal, oficial.
„În cauza mediatizată prin comunicatele 856/VIII/3 din 21 septembrie 2021, nr. 1084/VIII/3 din 23 noiembrie 2023 și 1130/VIII/3 din 6 decembrie 2023, ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combaterea corupției au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul
VOICULESCU VLAD VASILE, la data faptelor având funcția de ministru al Sănătății, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave (două fapte),
- complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.
În contextul menționat mai sus, în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane.
De asemenea, suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim - ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer. Precizăm că acest memorandum ar fi fost susținut spre aprobare în ședința Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuții delegate de ministru al Sănătății.
Suspectului Voiculescu Vlad Vasile i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, potrivit comunicatului DNA.