Zeci de oameni s-au adunat în curtea casei să-l conducă pe ultimul drum pe bulibaşa Mircea Rostaș, supranumit şi cel mai mare judecător al staborurilor din zonă.
Înmormântarea a avut loc conform tradițiilor rome. Deși majoritatea celor prezenți purtau mască la slujba de înmormântare în curtea casei, toți s-au îmbulzit în casă lângă sicriu.
Scena s-a repetat și când sicriul cu trupul neînsuflețit a fost scos în curte.
La întregul eveniment au fost prezente și forțele de ordine. Aceștia au stat în fața casei și au fost chiar și în camera cu sicriul, însă, oamenii legii nu au dat amenzi și nici nu au încercat să îi distanțeze pe oameni.