"Dați-mi voie să-mi exprim emoția și admirația pentru ceea ce faceți, pentru că este cu adevărat esențial să gândim că există lucruri sfinte și valori de care nu trebuie să ne atingem, indiferent ce s-ar întâmpla.
Și asta este Biserica. Biserica și Armata sunt 2 stâlpi ai siguranței și emoției colective, ai identității noastre națioanale. Ideea ca să nu dărâmi biserici este aceea a eliminării unui sacrilegiu. Nu putem fi o societate care face acest lucru. Orice lucarre de genul acesta pate fi strămutată pe un alt terne și ăsta e un lucru bun", a afirmat ministrul Apărării, Vasile Dîncu, la "Legile Puterii".
El a precizat că o posibilă explicație a faptului că proiectul a adunat până în prezent puțin peste 50 de semnături are legătură cu teama politicienilor de se asocia unor inițiative care vin din afara propriului partid. Dîncu a oferit însă și o soluție.
"Vă spun și o chestiune tehnică, eu cred că sunt foarte mulți oameni care ar semna și vor semna acest demers când va fi cazul să ajungă în fața lor această listă, doar că noi, mai ales parlamentarii, știm un lucru: trebuie să faceți liste separate pentru fiecare grup politic și atunci nu ar mai fi influențați.
Emoția creștină trebuie să fie mai puternică decât un calcul politic, dar eu sunt sigur că oamenii vor semna acest apel al dumneavoastră. Eu pot semna în direct aici, pentru că nu am fost la Senat.
Este și o greșeală a autorităților și eu cred că dacă facem o inițiativă legislativă, fără scopul de a trage beneficiu politic din asta, care să fie promovată de toate partidele din asta, va trece cu unanimitate, asta vă garantez eu" , a afirmat Vasile Dîncu.