„Poliţia a fost sesizată astăzi după-amiază, în jurul orei 15.30, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că un copil s-ar fi electrocutat în locuinţă. Evenimentul a avut loc în comuna Mirşid. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit că minorul se afla la acel moment în locuinţă, împreună cu fraţii lui. Tatăl copiilor era la serviciu, iar mama plecase în municipiul Zalău, pentru a rezolva ceva probleme personale. La un moment dat, acesta a fost găsit căzut pe podea de către unul dintre fraţi", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, cadrele medicale prezente la faţa locului au constatat decesul, în acest caz fiind informată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu.