OMS recomandă tuturor păstrarea celor trei reguli de aur în pandemie: purtarea măștii de protecție, păstrarea distanței sociale, dezinfectarea, pentru că varianta Delta, extrem de contagioasă, se răspândeşte rapid. Recomandarea nu este doar pentru cei vaccinați sau nevaccinați anti-COVID-19, ci și pentru cei care au trecut prin boală.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a explicat marți această recomandare a OMS, pentru cei care au fost bolnavi de COVID-19: „Practic avem un risc de 20-25% să ne reinfectăm cu varianta Delta, existând un procent de scăpare de sub protecția anticorpilor care apar după boala naturală între 20-25%”.
În ciuda succesului campaniei de vaccinare, Israel a raportat o dublare a numărului de cazuri de coronavirus săptămâna trecută iar marți 500 de cazuri - un record al ultimelor trei luni și jumătate. Prezența variantei Delta a dus la cazuri de infectări grave raportate inclusiv la persoane imunizate complet. Masca a fost reintrodusă în spaţiile interioare, iar intrarea străinilor cu vize turistice este în continuare interzisă încă de la începerea pandemiei, în martie 2020.
Până în prezent, varianta Delta s-a răspândit în cel puţin 92 de ţări, printre care şi România. În prezent, la nivel național, sunt 57 de cazuri de COVID-19, varianta Delta, potrivit ultimelor date anunțate de Institutul Național de Sănătate Publică. Focarul este în Pitești și zonele limitrofe municipiului din județul Argeș. A fost înregistrat, din păcate, și un prim deces provocat de infectarea cu tulpina indiană.