„Astăzi, ora 11,34, poliţiştii au fost sesizaţi despre un accident rutier produs pe Drumul Naţional 1G, km 44+300 m. Din primele cercetări a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autocamion, pe sectorul de drum menţionat, pe direcţia Bălan – Jibou, la intersecţia cu o stradă lăturalnică, un bărbat de 54 de ani, din comuna Năpradea, a surprins şi accidentat un biciclist de 77 de ani, din comuna Bălan. În urma evenimentului a rezultat decesul biciclistului”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Potrivit sursei citate, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.