Avertismentul vine în urma studiului efectuat de un spital şi de o universitate din regiunea spaniolă Catalonia (nord-est), informează EFE, potrivit Agerpres.
Spitalul Universitar „Germas Trias i Pujol” („Can Ruti”), din Badalona (Barcelona), şi Universitatea Politehnică din Catalonia (UPC) au trimis Comisiei Europene studiul, datat 2 septembrie şi despre a cărui existenţă s-a aflat duminică.
Cele două instituţii explică faptul că „efectul barurilor şi restaurantelor ar putea avea repercusiuni uriaşe în evoluţia epidemiilor”, unde măsurile preventive - cum ar fi distanţarea fizică şi folosirea măştii de protecţie - se respectă mult mai puţin decât în alte circumstanţe.
Purtând titlul „Analize şi previziuni referitoare la COVID-19 pentru UE-EFTA-Regatul Unit şi alte ţări”, studiul avertizează autorităţile europene că momentul actual este crucial pentru a stopa un al doilea val şi că, în caz contrar, s-ar putea reveni la o situaţie similară lunii martie, când contagierea cu coronavirus s-a răspândit necontrolat.
Anchetatorii se întreabă de ce Spania ocupă primul loc în al doilea val în ceea ce priveşte numărul de cazuri de infectare, fiind vorba despre o ţară cu temperaturi ridicate pe timpul verii, unde oamenii petrec mult timp în exterior, unde rata infectărilor este de 20 de ori mai scăzută decât în spaţiile închise.
Răspunsul este că Spania a ridicat restricţiile de circulaţie, îndeosebi în provincii, înaintea altor ţări din Uniunea Europeană, într-un moment în care „rata cazurilor pozitive ar fi putut fi de trei ori mai mare decât cifrele detectate oficial”, iar activitatea socială a crescut semnificativ, potrivit cercetătorilor.
Spania este încă foarte departe de țările europene în ceea ce privește numărul de cazuri de la începutul pandemiei (peste 500.000), urmată de Regatul Unit (peste 340.000), potrivit datelor centralizate de Worldometers și Corona.help, și mai ales incidența din ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori (216,8 infecții) ), ceea ce îl plasează cu mult peste Franța (98,2), România (69,9), Ucraina (65,7), Belgia (49,2) și Olanda (40,4), potrivit Centrului European al Prevenirii și Controlului Bolilor.