Sărbătoare uriașă, cruce cu roșu în calendarul ortodox, în data de 14 septembrie

Ortodoxe
Înălțarea Sfintei Cruci (Post)

Greco-catolice
Înălțarea Sfintei Cruci. Post și ajun

Romano-catolice
Înălțarea Sfintei Cruci

Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătorită de către Biserică în ziua de 14 septembrie.

"Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu", spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1, 18).

Sfânta Cruce le sfințește pe toate: cu ea se binecuvântează, cu ea ne apărăm de cel rău, cu ea biruim pe diavoli, cu ea sunt izgonite duhurile necurate și sunt vindecați cei bolnavi.

"Fără suferință și fără cruce în viață nu este mântuire", spune părintele Cleopa Ilie. "Știți cum se ruga Iisus Hristos către Tatăl în Ghetimani, în noaptea patimilor: 'Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești' (Matei 26, 39). Și n-a trecut de la Hristos paharul suferinței și al morții, căci așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze pentru noi păcătoșii. Fără moarte, nu este înviere. Fără cruce, fără durere pe pământ, nu este iertare, nu sunt sfinți, nici bucuria mântuirii în cer pentru noi toți. Câți dintre noi nu am vrea să ne mântuim fără osteneală și fără ispite, adică în odihnă, sănătate și îndestulare. Dar aceasta nu se poate. Câți dintre creștini nu ar vrea să-și schimbe crucea vieții cu alta mai ușoară. Dar nici asta nu se poate, căci fiecare își duce crucea pe care și-a ales-o și pe care i-a rânduit-o Dumnezeu" ("Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an", 1996).

Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are în vedere două evenimente din istoria Bisericii. Primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. Al doilea moment este aducerea Crucii de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) voia să găsească Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul și pentru aceasta a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia și săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripție pe care scria "Iisus nazarineanul, regele iudeilor". Neștiind care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, au fost puse pe rând deasupra unui mort; acesta, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat și s-a ridicat.

Împărăteasa Elena, primind cu bucurie cruce pe care s-a răstignit Mântuitorul, i s-a închinat și a sărutat-o; la fel a făcut și toată suita împărătească. Dar mulțimile nu puteau să vadă și să sărute Sfânta Cruce, și doreau ca cel puțin de departe s-o poată vedea. Atunci Macarie, patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a făcut înălțarea, arătând cinstita cruce mulțimii, iar ei au strigat: "Doamne miluiește". Și de atunci a început praznicul "înălțării cinstitei Cruci a Domnului".

Deasupra Sfântului Mormânt și în apropierea locului unde a fost găsită Sfânta Cruce, Sfinții Împărați Constantin cel Mare și mama sa, Elena, au zidit Biserica Învierii Domnului, sfințită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toți cei de față să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a "Înălțării" sau "Arătării" Sfintei Cruci.

Cel de-al doilea eveniment, care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze, a fost aducerea Sfintei Cruci de la perși. În anul 611, trupele lor au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii și au luat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câțiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perșilor și i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Cruce a fost recuperată și adusă de însuși împăratul, care, la 14 septembrie 630, a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor.

În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.

Înălțarea Sfintei Cruci, spre deosebire de alte praznice împărătești, se serbează cu post, pentru că aduce aminte de patimile și de moartea Mântuitorului Hristos.

Taina cea mare a Crucii este ascunsă în taina mântuirii neamului omenesc, care s-a pregătit chiar de la întemeierea lumii. Crucea lui Hristos este cel dintâi altar de jertfă al Bisericii creștine pentru că pe dânsa S-a jertfit Mântuitorul lumii și a sfințit-o cu Sângele Său, iar pe noi ne-a răscumpărat din robia păcatului, spune părintele Cleopa Ilie. (surse: vol. "Viețile Sfinților"; vol. "Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an", arhim. Cleopa Ilie, 1996)