Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.
Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.
Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul.
Tot în această zi, pomenirea a doi sfinţi: un tată şi un fiu, care, fiind răstigniţi pe cruce, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Simeon, ctitorul Mănăstirii Hilandar din Athos, care a trăit pe la anii 1190, şi care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursă text: CreștinOrtodox.ro
