”Cei de la USR-PLUS ne-au spus că este o campanie împotriva lui Vlad Voiculescu, că este oculta mondială, că PNL își folosește influența în presă pentru a-l demoniza pe Vlad. (...) După ce am văzut interviul lui Vlad Voiculescu de la un post TV, am înțeles încă o dată, dacă mai era nevoie, că decizia lui Florin Cîțu a fost una corectă și nu se mai putea continua așa. Vlad Voiculescu alimentează toate teoriile conspirației, toate lucrurile împotriva cărora noi am luptat. Este grav ca un fost oficial guvernamental să alimenteze un curent venit din Est și să distrugă toate eforturile Guvernului de a stăvili pandemia.”, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.
Rareș Bogdan: Nu-l schimbăm pe Florin Cîțu, nu cedăm un alt minister. USR să vină cu propuneri realiste, nu cu aberații
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat, luni, înaintea ședinței Coaliției, că liberalii nu pun problema ca premierul Florin Cîțu să fie schimbat și că se bucură de sprijinul liberalilor. Pe de altă parte, Bogdan le-a cerut partenerilor de la USR Plus să vină cu propuneri realiste, iar pe fostul ministru Vlad Voiculescu l-a acuzat că a alimentat toate teoriile conspiraționiste, afectând munca celor care fac eforturi pentru a le contracara.
„Nu se pune problema ca Florin Cîțu să plece. Florin Cîțu este premierul de care are nevoie România, se bucură și de sprijinul PNL. Eu voi propune și un vot de susținere pentru Florin Cîțu pentru a se vedea că suntem în jurul lui. (...) Pe cei de la USR PLUS îi așteptăm să desemneze un nou ministru la Sănătate. Nu cedăm, nu-l schimbăm pe Florin Cîțu, nu cedăm un alt minister decât cele negociate în decembrie, nu am greșit cu absolut nimic”, a afirmat Rareș Bogdan.
De altfel, liderul PNL a catalogat drept aberantă solicitarea de schimnbare a premierului.
"Eu îi aștept pe cei de la USR să vină cu propuneri, dar nu cu aberația că vrem să schimbăm premierul. Îi aștept să spună că vrem să introducem votul în două tururi. Mi-ar fi plăcut să văd și eu reforma promisă. E clar că a fost o problemă la Ministerul Sănătății, dacă ceilalți miniștri nu au avut de ce să se plângă. Cred că lucrurile trebuie să se desfășoare extrem de repede, se vede și de la Bruexelles", a mai precizat Bogdan.
Acesta a reiterat și ideea exprimată de alți liderii PNL, potrivit căreia demiterea lui Vlad Voiculescu a fost o decizie foarte bună, scoasă și mai bine în evidență chiar de reacțiile fostului ministru după ce a fost înlocuit.