Fraţii Ioan şi Viorel Micula, patronii European Drinks, au câştigat la Curtea de Arbitraj de la Washington procesul intentat statului român şi trebuie să primească circa 376 milioane lei, plus penalităţi.
Vineri, Ministerul Finanţelor a anunţat că, la cererea lui Ioan Micula şi a societăţilor controlate de acesta, a fost întocmit un proces verbal de sechestru asupra acţiunilor deţinute de statul român la SC OMV Petrom SA.
Cazul a fost discutat la începutul şedinţei de vineri a Guvernului de către premierul Victor Ponta şi miniştrii implicaţi.
"Nu se iau acţiunile de la Petrom, pentru că nu sunt ale Ministerului Finanţelor, ci ale Ministerului Economiei, prin Departamentul de Energie, dar este o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care fraţii Micula sau compania lor au de plătit de la statul român 82 milioane euro", a spus Ponta.
Ministrul Finanţelor i-a explicat că este vorba atât de fraţii Micula, cât şi de companiile lor, dar a precizat că ministerul a solicitat anularea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, formulând şi o contestaţie la executare în faţa instanţelor româneşti.
"E, asta e, sper totuşi ca judecătorii români să aplice legea corect şi să nu dea acţiunile Petrom, care nu sunt ale Ministerului de Finanţe", a completat Ponta.