Rusia este din nou acuzată că a pus mine sovietice în Marea Neagră. Ucraina susține că armata lui Putin a împrăștiat între 400 și 500 de mine în Marea Neagră, care sunt smulse din ancore, în timpul furtunilor și plutesc în derivă, ceea ce face imposibil exportul de bunuri din porturile ucrainene.
Purtătorul de cuvânt al administrației militare regionale din Odesa spune că Rusia a creat o criză alimentară în lume prin blocarea porturilor. Porturile ucrainene de la Marea Neagră au fost blocate încă de la începutul războiului, când au fost suspendate exporturile de cereale. Oficialii ucraineni spun că 20 de milioane de tone de cereale sunt acum blocate în țară. ONU a avertizat că acest lucru ar putea duce la foamete pe termen lung în unele țări.