Maiorul Laurențiu Cazan, cel care a comandat acțiunea jandarmilor din 10 august, este acuzat de Parchet că a emis ordinul de evacuare a pieței în mod ilegal.
Mai mult, spune Parchetul, Cazan ar fi cerut falsificarea orei la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei și ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă.
Potrivit Parchetului, secretarul de stat în MAI Mihai Chirică a folosit autoritatea conferită de funcţia deţinută pentru a-l ajuta pe Cazan să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor.
Sevastian Cucoș și Ionuț Sindile, mai spune Parchetul, ”au participat nelegal la conducerea operațiunilor și l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind făcută în mod gradual și având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”.
Iată ce spune Parchetul:
”Maiorul Cazan Laurențiu Valentin, în data de 10.08.2018, în calitate de comandant al acţiunii de menţinere a ordinii publice în cadrul manifestaţiei desfăşurate în Piaţa Victoriei, a creat aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ordinul de intervenţie pentru evacurea pieţei a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a art. 33, 34, 36 şi 37 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.
De asemenea a ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, acte îndreptate inclusiv împotriva copiilor, altfel decât în mod gradual și fără a înceta după realizarea scopului misiunii, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest.
În noaptea de 10/11.08.2018 suspectul a determinat autorul scriptural al Jurnalului Acţiunilor Operative, întocmit la nivelul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, să consemneze în mod nereal ora 23:11 ca fiind cea la care prefectul municipiului Bucureşti a aprobat intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice în Piaţa Victoriei și ulterior a determinat folosirea Jurnalului Acţiunilor Operative ca dovadă a modului legal în care s-ar fi desfăşurat intervenţia în forţă”, spune Parchetul, într-un comunicat.
”Comisarul șef de poliție Chirică Mihai Dan, în noaptea de 10/11.08.2018, a uzat de autoritatea conferită de funcţia deţinută pentru a-l ajuta pe maior Cazan Laurenţiu să creeze aparenţa de legalitate a acţiunii de evacuare a protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, exercitând presiuni asupra prefectului municipiului Bucureşti pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, atât anterior, cât și ulterior orei la care acesta a fost emis de conducătorul forțelor de ordine, cauzându-se astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire. Aparența de legalitate creată a permis forţelor de ordine din cadrul Jandarmeriei Române să folosească mijloacele din dotare pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cu consecinţa exercitării unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind una graduală, uzând de mijloacele din dotare inclusiv împotriva copiilor, producându-se vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”, precizează Parchetul.
”Colonelul Cucoș Gheorghe Sebastian și colonelul Sindile Ionuț Cătălin, în noaptea de 10/11.08.2018, în lipsa unui ordin sau dispoziții fragmentare care să consemneze preluarea comenzii de la maior Cazan Laurențiu, prin ordinele date direct forțelor de ordine, au participat nelegal la conducerea operațiunilor și l-au ajutat pe acesta din urmă să pună în aplicare ordinul nelegal de intervenţie în forţă pentru evacuarea protestatarilor aflaţi în Piaţa Victoriei, cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale majorităţii protestatarilor privind libertatea de exprimare şi libertatea de întrunire, cu consecinţa exercitării de către forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române a unor acte de violenţă nejustificate de situaţia operativă şi de nevoile reale de imobilizare a persoanelor turbulente, folosirea forței nefiind făcută în mod gradual și având loc inclusiv împotriva copiilor, producându-se astfel vătămarea unui număr mare de participanţi la protest”, mai spune comunicatul Parchetului.