Actual· 2 min citire

OMS, anunț CRUCIAL despre finalul pandemiei COVID: "Lumea nu a fost niciodată într-o poziție mai bună..."

Tedros Ghebreyesus, directorul general al Organizația Mondială a Sănătății

Tedros Ghebreyesus, directorul general al Organizația Mondială a Sănătății

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 15 sept. 2022, 13:37

Finaul pandemiei de coronavirus este aproape. O spune chiar șeful OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, care susține că lumea nu a fost niciodată într-o poziție mai bună pentru a pune capăt pandemiei acre a dat peste cap viața întregii planete și a adus lumea într-o criză sanitară și economică accentuată.

„Nu am ajuns încă acolo. Dar sfârșitul este la vedere. Acum este momentul să alergăm mai mult și să ne asigurăm că trecem linia de sosire și că vom culege roadele întregii noastre munci grele", a declarat directorul general al OMS, în cadrul unei conferințe de presă online. De departe, aceasta a fost cea mai optimistă evaluare din partea agenției ONU de când a declarat o urgență internațională în ianuarie 2020 și a început să descrie COVID-19 ca fiind o pandemie trei luni mai târziu, notează Reuters.
 
Potrivit oficialului OMS, țările trebuie să se uite cu atenție la politicile lor și să le consolideze pentru COVID-19 și pentru virusurile viitoare. El a vorbit și despre vaccinare, îndemnând națiunile să vaccineze 100% din grupurile lor cu risc ridicat și să continue să facă teste pentru depistarea virusului.
 
Epidemiologul principal al OMS, Maria Van Kerkhove, susține, la rândul său, că țările lumii trebuie să mențină rezerve adecvate de echipamente medicale și de lucrători din domeniul sănătății.
 
„Ne așteptăm ca în viitor să existe valuri de infecții, potențial la diferite momente din întreaga lume, cauzate de diferite subvariante ale Omicron sau chiar de diferite variante îngrijorătoare", a declarat

Virusul care a apărut în China la sfârșitul lui 2019 a ucis aproape 6,5 milioane de persoane și a infectat 606 milioane de oameni.
 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual