Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspector principal Robert Costan, dispariţia a fost anunţată în data de 8 ianuarie, de mama femeii de 43 de ani, care le-a spus poliţiştilor că fiica sa a plecat de la domiciliu în data de 7 ianuarie.
Din verificările poliţiştilor a reieşit faptul că femeia ar mai fi plecat şi anterior de la domiciliul ei.
De asemenea, potrivit informaţiilor postate pe site-ul Poliţiei Române, la secţiunea „Urmăriţi”, aceasta ar fi suferit de afecţiuni psihice.
Pentru găsirea femeii au fost constituite echipe de căutare, în colaborare cu pompieri şi zeci de voluntari, inclusiv de la Serviciul Salvamont şi Crucea Roşie.
Sursa citată a precizat că în seara zilei de 11 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Gheorghieni au identificat femeia dispărută, aceasta fiind găsită decedată pe un câmp, din zona Borzont (sat aparţinător al comunei Joseni – n.red).
Potrivit primelor informaţii, decesul ar fi survenit în urma hipotermiei.
„La examinarea suprafeţei exterioare a cadavrului, poliţiştii nu au identificat urme de violenţă, iar decesul ar fi survenit în urma hipotermiei. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Spitalul din Gheorghieni, în vederea efectuării necropsiei, iar cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspector principal Robert Costan.