Evenimentele cultural-artistice și de divertisment în spații deschise și închise - concerte, festivaluri, spectacole
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt interzise la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori.
TOATE măsurile de RELAXARE pot fi consultate AICI - Hotărârea nr. 50/26 iulie 2021
În aceleaşi condiţii, organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
La nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2.
Activitățile culturale, artistice și de divertisment vor putea fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
TOATE măsurile de RELAXARE pot fi consultate AICI - Hotărârea nr. 50/26 iulie 2021
Condițiile organizării nunților, botezurilor, a meselor festive, parastase - în spații deschise și închise
Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) va fi permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5:00-02:00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) va fi permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 200 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 150 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5:00-02:00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) va fi permisă cu un număr de maximum 300 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5:00-02:00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARSCoV-2.
Evenimentele private (nunți, botezuri) vor fi permise cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5:00-02:00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
TOATE măsurile de RELAXARE pot fi consultate AICI - Hotărârea nr. 50/26 iulie 2021
CUM vor fi organizate competițiile sportive și activitățile recreative, de la 1 august 2021
Începând cu data de 01.08.2021, activitățile recreative și sportive în aer liber se vor desfășura cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.
În spaţiile închise sau deschise competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
TOATE măsurile de RELAXARE pot fi consultate AICI - Hotărârea nr. 50/26 iulie 2021
În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2.
MITINGURI - condițiile de participare în pandemie, de la 1 august 2021
Începând cu data de 01.08.2021, se vor putea organiza mitinguri şi demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și cu un număr de maximum 500 de persoane dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori.
CONDIȚIILE pentru baruri, discoteci, săli de jocuri, de la 1 august
Începând cu data de 01.08.2021, vor fi permise activităţile din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, până la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise în intervalul orar 5:00-02:00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi până la capacitatea maximă dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.