"Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi (sâmbătă - N.R.) am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart.
Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul să îşi revină, de câteva ore încerc să obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei, sâmbătă pe Facebook.
Surse din cadrul anchetei au declarat, imediat după accident, că din primele cercetări se pare că șoferul autoturismului a pătruns pe contrasens, într-o curbă şi s-a izbit cu motociclistul care circula din sens opus.
„Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani, şi o motocicletă, condusă de un bărbat, de 56 de ani. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a transmis IPJ Constanţa.