"De tânără am plecat în lume, am văzut omul amărât, dar mai rar, mai des l-am văzut pe cel care s-a prins în joc, care a știut să doinească la coarnele plugului și acum merg pe stradă și nu văd pe nimeni zâmbind și mă întreb de ce?", a explicat îndrăgita interpretă de muzică populară, originară din județul Suceava.
"Eu cred că Cel de sus ne-a dat, tot Cel de sus o să ne ia, pentru că, în ciuda bunăvoinței doctorilor și a oamenilor de bine, care vor să scăpăm de această presiune sufletească, pentru că noi trăim o astfel de presiune, eu așa simt, până Dumnezeu nu vrea, nu vom scăpa. Când Dumnezeu vrea, îi pune și doctorului în gând ce să facă și noi până atunci să putem pansa sufletele măcar cu câte un cântecel de-al nostru, vesel," a afirmat Șrefania Rareș, care a susținut un recital folcloric de excepție la REALITATEA PLUS, într-o ediție specială moderată de Alexandra Păcuraru.