Ancheta vizează mai multe tranzacții imobiliare, coordonate din umbră, prin care locuințe sociale ajungeau la bogătași.
„Povestea este din 2001. Este vizată și fosta președintă a Tribunalului București, care ar fi achiziționat un imobil în baza unei adeverințe false. Dosarul își va urma cursul în camera preliminară, se va dispune începerea judecății, fondul și apelul. Întrebarea este de ce dosarul a explodat tocmai acum.
Este revoltător și foarte trist că un magistrat care ar trebui să fie un exemplu de moralitate să facă astfel de demersuri în fals, să încalce cu bună știință legea. Ce autoritate morală mai ai să îi judeci pe alții”, a spus avocatul Constantin Durgheu, la Realitatea PLUS.
Vizat de anchetă ar fi și Mihai Enăchescu, director la Administraţia Fondului Imobiliar din Primăria Bucureşti. El a fost anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de acordare de credite cu încălcarea legii.
Percheziții DNA la mafia imobiliară. Nereguli grave descoperite de procurori