Pungile de transport cumpărături, cu sau fără mâner, fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri sau produse vor fi interzise. Potrivit unui proiect de lege aflat pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului, se propune interzicerea începând cu data de 1 iulie 2018 a introducerii pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire cu mâner, iar începând cu data de 1 ianuarie 2019, a comercializării acestora.
Conform giurgiuveanul.ro, nerespectarea modificărilor va atrage amenzi cuprinse între 15.000 şi 25.000 de lei.