Echipajele au fost împărţite în trei sectoare de intervenţie, toate misiunile fiind realizate în cooperare cu pompierii eleni, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
La faţa locului a fost operaţionalizat Punctul de comandă mobil, pentru o coordonare optimă a echipajelor din teren. De asemenea, echipa de monitorizare aeriană a activat drona şi a desfăşurat activităţi specifice.
,,Astăzi, misiunile din zona Megara vor continua, iar pompierii militari români vor acţiona pentru îndepărtarea posibilelor focare ascunse, ţinând cont că riscul de incendiu în zonă rămâne unul ridicat (categoria de risc 4)", mai precizează IGSU, într-o postare pe Facebook.