Elena Udrea a fost condamnată și în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită, abuz în serviciu şi folosire de acte sau declaraţii false pentru obţinerea de fonduri europene.
Citiţi şi:
Elena Udrea, șase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Obreja, cinci ani
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.
Aşadar, prin intermediul avocatului ei, Elena Udrea va face toate demersurile legale să conteste sentința primită de fostul ministru al Turismului.
"Nu am avut când să vorbesc cu doamna Udrea. În Costa Rica este noapte acum. Să ştiţi că era foarte liniştită şi optimista. Avea cunoştinţă de probele care erau la dosar şi nu se aştepta la o decizie atât de nedeaptă aşa cum nici noi avocaţii nu ne aşteptam la o asemenea decizie care este şocantă", a declarat Veronel Rădulescu la un post de televiziune.
Întrebat dacă Elena Udrea va rămâne în Costa Rica, Rădulescu a declarat că "este o opţiune personală".