"Luptăm împotriva barbarilor care vor să ne demoleze libertatea şi tradiţiile noastre şi tot ceea ce preţuim", susţine Trump.
Acesta apreciază în mesaj că civilizaţia occidentală are "probleme serioase", adăugând că "noi toţi, atât în Europa, cât şi în America, trebuie să luăm atitudine împreună pentru a ne apăra cultura, graniţele, valorile iudeo-creştine, identitatea noastră şi modul nostru de viaţă de cei care vor să distrugă naţiunile noastre iubite".
Trump mărturiseşte că este "o adevărată onoare" să se adreseze "patrioţilor iubitori de libertate reuniţi în Ungaria", care "consideră că credinţa şi familia sunt fundamentul unei societăţi bune şi libere" şi că "o naţiune fără frontiere nu este deloc o naţiune".
"Credem în tradiţie, în statul de drept, în libertatea de exprimare şi demnitatea dată de Dumnezeu fiecărei vieţi omeneşti", a spus Trump. "Acestea sunt ideile care leagă mişcarea noastră şi acestea sunt ideile care vor salva civilizaţia occidentală", a mai adăugat fostul președinte SUA, citat de Agerpres.
Trump a spus că, în calitate de preşedinte, a fost "onorat să întărească prietenia specială dintre Statele Unite şi Ungaria timp de patru ani incredibili", transmiţând mulţumiri premierului Viktor Orban.
Fostul preşedinte american i-a încurajat totodată pe conservatorii din Ungaria şi Europa să "continue lupta şi să nu pregete niciodată în apărarea libertăţii şi civilizaţiei noastre".
"Câştigăm acum şi vom finaliza", a încheiat el.
Tot vineri, în ultima zi a conferinţei, Kari Lake, fostă candidată republicană pentru postul de guvernator în Arizona, a subliniat într-un discurs necesitatea de a lupta împotriva ştirilor false, precum şi a unor lideri puternici, dispuşi să înfrunte mass-media şi cărora să nu le fie teamă de critică.
Lake a mai apreciat drept o idee bună desfăşurarea de discuţii de pace între Ucraina şi Rusia la Budapesta. Ea a remarcat în acelaşi timp că Statele Unite au cheltuit până acum 170 de miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina, în timp ce pe la graniţa de sud intrau în SUA "carteluri de droguri."