Octavian Iordăchescu, unul dintre profesioniştii care şi-au dedicat cariera Radioteleviziunii Române și, ulterior, TVR, s-a stins din viaţă, se arată în comunicatul instituției.
Autor al multor producţii radio şi TV, co-director al festivalului internaţional Cerbul de Aur de la Braşov între anii 1992 şi 1994, scenarist al primului film de divertisment realizat după 1989, „Castelele lui Dracula”, selecţionat la Festivalul Internaţional de la Montreux, Octavian Iordăchescu „a fost unul dintre oamenii care au clădit universul radio-TV din ţara noastră”.
În Televiziunea Română, a fost redactor-şef şi director de programe, fiind distins cu numeroase premii pentru activitatea sa, inclusiv Premiul APTR pentru organizarea festivalului internaţional Cerbul de Aur, în 1992.
În ultimii ani, Octavian Iordăchescu a fost co-producător al mai multor emisiuni TVR, precum „37 de grade Celsius”, „Hai-Hui”, „Ne vedem la TVR” şi „Femei de 10, bărbaţi de 10”.
Absolvent al Facultăţii de Litere, istorie şi Filosofie, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi, cunoscutul om de media a publicat volumul de proză scurtă „Aici, Radio – Vacanţa”, în 1977, şi volumul de amintiri „Ion Vova cel cumplit”, în anul 2007.
După facultate, s-a angajat reporter la Radio Iaşi, a fost apoi redactor, secretar general de redacţie la Radio Bucureşti, redactor-şef şi director de programe la Televiziunea Română.
A lucrat pentru emisiunea „Ora Veselă", alături de realizatorii Octavian Sava, Marin Traian, Grigore Pop, Silviu Georgescu, Eduard Jurist, Stelian Filip, Manole Pavel Dan, alături de mentorul tuturor, regizorul artistic Ion Vova, sufletul acestei emisiuni.
Între 1967 şi 1984, a fondat şi a condus ca redactor-şef postul Radio Vacanţa, ce difuza o serie de emisiuni cu profil turistic, timp de 5 luni, în 5 limbi, pe tot litoralul românesc. În 1973, a fondat Programul III, Radio pentru Tineret.
„Prin cariera sa dedicată publicului, Octavian Iordăchescu rămâne un reper al industriei de televiziune şi radio, o lume care a rămas mai săracă, odată cu trecerea lui în nefiinţă”, a mai transmis TVR.