Ei bine, având în vedere degringolada din PNL și lipsa unui candidat potent, rezerviștii lui Coldea, ce-l au în soldă și pe Boculeț, i-au organizat o vizită acestuia la Washington, începând de alaltăieri. Ca să fie și mai credibil că astfel se influențează jocul politic din 2024, mesagera a fost aleasă să fie cineva pe măsura lui Boc, adică ambasadoarea Kavalec.
Desigur că rezerviștii s-au forțat să reușească ajungerea lui Boc în America înaintea celei a lui Ciolacu, programată în Decembrie, iar micuțul fost utecist să poată astfel să-l picteze pe premier, actualul partener de guvernare, în culori sumbre, Operațiune pe care ei au calculat-o să fie în avantajul final al omului lor, Mircea Geoană. De-altfel, la cina festivă organizată vineri, de după lansarea cărții lui Geoană, însuși Vasile Dîncu, ideologul securiștilor de la Cluj, l-a anunțat mândru pe soțul Mihaelei despre noul serviciu pe care UM-ul lor îl prestează pentru el, prin intermediul agentului Boc.