Aurescu: „România a fost implicată în elaborarea propunerilor SUA pentru Rusia”
„Astăzi am observat că ministrul Lavrov a transmis răspunsul părții ruse la propunerile care au fost transmise la 26 ianuarie de către Statele Unite. România a fost implicată în pregătirea acelui document al Statelor Unite. Dar, în același timp, ceea ce ar fi trebuit să fie un gest de deschidere la dialog a fost însoțit de declararea șefului adjunct al misiunii Ambasadei SUA la Moscova ca persona non grata. Așadar, imaginea de ansamblu este destul de îngrijorătoare”, a declarat Bogdan Aurescu, joi, la CNN, în emisiunea „Connect the World” cu Becky Anderson, potrivit MAE.
Este vorba de documentul trimis de Statele Unite către Rusia, pe 26 ianuarie, cu propunerile pentru dezamorsarea situației de la granițele Ucrainei. Rusia, în răspunsul oficial transmis joi, critică SUA că nu au acordat atenția necesară preocupărilor de securitate ale Rusiei și a cerut „garanții legale” că Ucraina nu va deveni niciodată membră NATO. În plus, Moscova dorește revenirea NATO la nivelul din 1997, adică implicit fără bazele militare din România, cerând retragerea tuturor forțelor armate americane din Europa Centrală, Europa de Est și Țările Baltice.
Aurescu: „Situație îngrijorătoare. Pare că se construiește un pretext pentru invazie”
„Am urmărit cu mare atenție intervenția colegului și prietenului meu Tony Blinken în Consiliul de Securitate. Aș putea spune că susțin în totalitate prezentarea și evaluarea pe care a făcut-o în fața Consiliului de Securitate. Cred că situația de securitate, în acest moment, pare foarte îngrijorătoare. Într-adevăr, în ciuda declarațiilor părții ruse, care a declarat că este pregătită pentru dialog și că și-a retras trupele de la granița estică a Ucrainei, acest lucru nu a fost confirmat în realitate, nu a fost confirmat pe teren”, a declarat Aurescu.
„Am observat că președintele Vladimir Putin a folosit termenul „genocid” în timpul conferinței de presă cu cancelarul german de acum câteva zile. În același timp, am observat astăzi atacurile cu obuze din estul Ucrainei.
Într-adevăr, se pare că se pregătește sau se caută un pretext pentru atac, pentru invazie. Ceea ce ar fi, desigur, inacceptabil”, a mai spus ministrul de Externe.
Aurescu: „Sperăm ca Grupul de Luptă ce va fi creat în România să aibă aceeași componență și dimensiune ca celelalte create de NATO în nordul Flancului de Est”
„Am salutat foarte mult anunțul președintelui Biden și, apoi, desfășurarea efectivă a Batalionului Stryker din Germania în România. Secretarul Stoltenberg a vizitat România săptămâna trecută, vineri, pentru a primi primii militari americani pe pământul românesc. Aceasta este o evoluție pozitivă în asigurarea consolidării apărării pe Flancul de Est.
Sperăm ca acest Grup tactic de Luptă ce va fi creat în România să aibă aceeași componență și dimensiune ca și Grupurile de Luptă care sunt deja create și funcționale în partea de Nord a Flancului de Est – în Polonia și statele baltice.
Și am saluta orice prezență a altor aliați care se vor alătura trupelor franceze, eventual și trupelor americane, ce ar putea fi asociate cu acest Grup de Luptă, formațiune NATO din România”, a mai spus Aurescu.
Legat de crearea grupurilor tactice - de luptă - ale NATO, Bogdan Aurescu a afirmat că „ne-am oferit să fim o națiune gazdă, am salutat anunțul președintelui Macron că Franța va servi ca națiune-cadru pentru acest grup de luptă și acest proces se va desfășura în următoarele săptămâni și sperăm că vom avea un grup de luptă în România”.
Aurescu, despre amenințările Rusiei la adresa României: „NATO susține România. Nimeni nu poate înlocui NATO”
Întrebat despre cât de amenințată se simte România, în acest moment, ca aliat NATO, după ce Rusia a cerut retragerea forțelor militare din Europa de Est, Aurescu a declarat că Alianța va sprijini țara noastră, „fără nicio îndoială”.
„Aceste propuneri și cereri ale Rusiei au fost deja respinse de Aliați, inclusiv în cadrul discuției din Consiliul NATO-Rusia din 12 ianuarie. (...) Acest lucru ar afecta însuși articolul 5, care este coloana vertebrală a Alianței. Nu putem permite să avem două tipuri de aliați, aliați de prim rang și aliați de al doilea rang - aliații de pe Flancul Estic, fără niciun fel de trupe și echipamente reale de la alți aliați pe teritoriile lor. Acest lucru este inacceptabil, a fost deja respins, iar NATO este foarte unită și solidă în acest moment”, a răspuns Bogdan Aurescu.
„Nimeni nu poate înlocui NATO în ceea ce privește asigurarea apărării și securității colective în Europa și în zona euro-atlantică în ansamblu. Europa poate face mai mult în sprijinul a ceea ce face NATO, dar nu poate înlocui NATO ca alianță”, a mai spus Bogdan Aurescu, în finalul interviului la CNN.
Aurescu: „Recunoașterea independenței provinciilor separatiste din Ucraina, o încălcare clară a dreptului internațional”
„Am văzut că Duma rusă a propus președintelui Rusiei să recunoască drept entități independente provinciile separatiste din Ucraina. Dacă acest lucru se va întâmpla, va fi o încălcare clară a dreptului internațional, deoarece nicio situație ilegală - conform dreptului internațional - nu ar trebui să fie recunoscută”, a mai afirmat Bogdan Aurescu despre cele două regiuni separatiste din estul Ucraine - Doneţk şi Lugansk.